Membrii Guvernului, evaluați de premier - Nicolae Ciucă și-a anunțat colegii de partid (surse)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-06-2022 12:35

Evaluarea miniștrilor, anunțată de premierul Ciucă zilele trecută, este în plină desfășurare. Potrivit unor surse politice, premierul a transmis în ședința conducerii PNL de luni, 27 iunie, că evaluarea se va încheia în următoarele zile.

Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis colegilor de partid că Guvernul este în această perioadă mobilizat pentru a finaliza jaloanele și țintele din PNRR, până joi, 30 iunie.

În același timp, premierul desfășoară evaluarea membrilor cabinetului, la jumătatea anului 2022.

„Am decis să finalizăm această evaluare, urmând ca până la finele acestei săptămâni să o închidem și să mergem mai departe”, le-a transmis Nicolae Ciucă liberalilor, potrivit surselor din cadrul ședinței.

Deși premierul nu a precizat dacă va exista sau nu o remaniere, potrivit unor surse din PNL și PSD există portofolii la care se dorește o schimbare.