Angel Tîlvăr (AP NATO): `Parteneriatul strategic cu SUA reprezintă un moment de referință al politicii externe a României`

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 28-06-2022 10:40

Vizita președintelui Bill Clinton, în iulie 1997, a reprezentat momentul lansării Parteneriatului Strategic. În octombrie, în același an, au fost stabilite domeniile de interes ale acestui format.

Totodată, parteneriatul a devenit un instrument de sprijin pentru acțiunile de redefinire internă, în domeniul reformei politice, al celei militare, economice sau administrative.

De la parteneriat și datorită rezultatelor bune înregistrate în planul reformei economice, dar și în ceea ce privește contribuția României la războiul împotriva terorismului, s-a consolidat sprijinul SUA pentru integrarea României în NATO.

După 11 septembrie 2001, țara noastră s-a implicat activ în coaliția internațională condusă de SUA împotriva terorismului.

La 6 decembrie 2005 a fost semnat acordul privind activitățile forțelor SUA staționate pe teritoriul României, pregătindu-se astfel cadrul pentru creșterea nivelului defensiv și de asigurare a protecției cetățenilor români, prin amplasarea în România a unor componente ale sistemului american de apărare antirachetă.

Un alt moment important a fost septembrie 2011, când a fost adoptată “ Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI”, care stabilea pilonii relației dintre România și SUA: dialogul politic, securitatea, economia, știința și tehnologia, educația, cultura.

Cele cinci reuniuni ale Task Force-ului consacrat parteneriatului, au identificat și aprofundat ariile de interes pentru cele două țări: relațiile economice, activități consulare, relații comerciale sau securitatea energetică.

În ceea ce privește cooperarea militară, în 2016, s-a certificat capacitatea operațională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Baza Militară Deveselu care a trecut sub comanda NATO, anunțul făcându-se la Summitul NATO de la Varșovia.

Alături de aderarea la UE și dobândirea statutului de membru NATO, Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă un moment de validare a eforturilor României de a-și afirma vocația democratică și de apartenență la valorile occidentale.