Taxa de solidaritate pentru multinaționale, imposibilă în România. Explicația economistului Ilie Șerbănescu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-06-2022 14:40

Guvernul Nicolae Ciucă a anunțat renunțarea la proiectul ce prevede introducerea taxei de solidaritate, de 1%, pentru companiile multinaționale, care au o cifră e afaceri de peste 100 de milioane de euro anual. În opinia economistului Ilie Serbănescu, inițiativa nu avea cum să fie implementată, din moment ce decizia nu aparține executivului de la Palatul Victoria.

„Nu se poate stabili o taxă de solidaritate atât timp cât nu tu (n.r. – Guvernul României) decizi, ci companiile multinaționale decid. Evident, ele nu vor fi de acord vreodată. Nu trebuie să fii cine stie ce somitate ca să constați acest lucru.

Guvernanții (n.r. – din România) au comanda asta de la stăpânii lor, simplu. Ei sunt interesați ca să transmită o astfel de comandă”, a declarat Ilie Șerbănescu, pentru RomâniaTV.net.

Ilie Șerbănescu anticipează vremuri grele pentru România, în timp ce Ungaria are perspective pozitive, susține economistul.

„Nu există o speranță în cazul României, pentru că deja s-au depășit pragurile. În Ungaria, sistemul bancar este peste 50% maghiar. În România, 87% străin. Cu cât contribuie băncile la finanțarea economiei? 8%! Asta îi permite lui Mugur Isărescu să nu urmărească creditul. În România, creditul bancar nu are vreo importanță. Și cu, și fără 8%, nu are vreo importanță.

Banca Nationala are obligația să țină (n.r. – în frâu) inflația. BNR ține doar cursul. Pentru un sigur motiv, câștigurile multinaționalelor în România, în lei, să nu valoreze mai puțin de un euro.

Nu e absurd, cu inflație de 14%, cursul să rămână stabil? Ținand cursul așa, în ciuda economiei, Isărescu este etern (n.r. – în funcție, la BNR). BNR nu are vreo legătură cu prețurile cu care ar trebui să aibă, așa cum arată documentele Bancii Naționale: ținerea în frâu a inflației. Ea nu face acest lucru. Ea ține în frâu doar cursul. Sunt consecințe ale statutului economiei României, de colonie”, a mai transmis economistul.