Bărbat acuzat că şi-a bătut şi ameninţat soţia, iar apoi i-a incendiat autoturismul

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 28-06-2022 15:14

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul s-a petrecut luni noaptea, când Poliţia oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în comuna Rafaila, se manifestă un incendiu la un autoturism.

"Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, o femeie în vârstă de 35 de ani, din localitatea Rafaila, ar fi fost lovită şi ameninţată cu moartea de către soţul său, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi localitate. În urma acestui conflict, femeia s-ar fi deplasat la locuinţa mamei sale, iar în jurul orei 22,20, aceasta a observat faptul că la autoturismul proprietate personală a izbucnit un incendiu. În urma producerii incendiului, nu au rezultat victime omeneşti, autoturismul fiind distrus în proporţie de 90%. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că soţul femeii ar fi incendiat autoturismul. Totodată, a fost emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 45 de ani", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi distrugere prin incendiere.