Accident grav: O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat, după ce șoferului i s-ar fi făcut rău la volan

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-07-2022 08:27

Un TIR cu cisternă încărcată cu GPL a fost implicat vineri dimineaţă într-un accident rutier, pe E 87, la ieşirea din ţară, în punctul de trecere a frontierei Galaţi Rutier.

Conform IPJ Galaţi, tirul cu cisternă încărcată cu GPL a rupt parapetul de protecţie al drumului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din primele verificări, se pare că bărbatului aflat la volan i s-ar fi făcut rău şi ar fi pierdut controlul direcţiei. Tirul se deplasa cu viteză mică,  întrucât se afla într-o coloană cu alte tiruri care aşteptau să intre în vamă.
Conducătorul auto a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.