IPJ Brăila: Patru percheziţii domiciliare, într-un dosar penal pentru înşelăciune în domeniul imobiliar

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-07-2022 20:39

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii în municipiul Brăila în cadrul unui dosar penal întocmit pentru înşelăciune în domeniul imobiliar, informează vineri IPJ Brăila.

Percheziţiile au fost efectuate la domiciliile a două femei, în vârstă de 25 şi 47 de ani, şi a trei tineri, în vârstă de 22, 23 şi 26 de ani, toţi din Brăila, bănuiţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, potrivit Agerpres.ro.

"În fapt, în perioada iunie-septembrie 2021, cele cinci persoane ar fi postat anunţuri pe internet referitoare la vânzarea unor imobile pe teritoriul României, în diferite judeţe, încasând sume de bani cu titlu de avans de la cumpărători, iar ulterior nu mai puteau fi contactaţi. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune", se arată în comunicatul IPJ Brăila.