Video incredibil | Cu 'piscina' mobilă, ca Bogații - Distracția i-a costat scump pe câțiva bărbați din Argeș

Autor: F. P.
Publicat: 03-07-2022 18:01

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați sâmbătă, la 112, cu privire la faptul că o autoutilitară cu mai multe persoane care provoacă zgomot circulă pe raza localității Bogați.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, care a depistat autovehiculul în trafic. Totodată, polițiștii au stabilit identitatea tuturor persoanor care se aflau în bena autoutilitarei, destinată transportului de marfă, dar umplută cu apă.

Ca urmare a abaterii constatate, privind normele de circulație pe drumurile publice, conducătorul mijlocului de transport, respectiv un bărbat de 33 de ani, din Bogați, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002R.

De asemenea, față de cele 10 persoane care se aflau în bena autoutilitarei, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, ca urmare a tulburării ordinii și liniștii publice.