Video Alexandru Rafila dă cărțile pe față: Românii nu se mai vaccinează, avem peste 8 milioane de doze, iar 25% se aruncă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 04-07-2022 13:19

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că românii se vaccinează anti coronavirus tot mai puțin și anunță că de acum înainte vaccinarea se va face numai la cabinetele medicilor de familie, pe modelul vaccinărilor antigripale.

"Vaccinarea este o activitate de rutină care se va desfășura la cabinetele medicilor de familie, ca și celelalte vaccinări care se fac. Eu cred că e mai important să discutăm nu dacă au unde să se vaccineze, ci dacă doresc. Supoziția că nu au unde să se vaccineze este o eroare. E în același stadiu, nu s-au înregistrat cereri semnificative, de la 1 iulie se va face prin medicii de familie, avem opt milioane de doze și căutăm o soluție astfel încât pierderile de vaccin să nu le mai fie imputabile medicilor de familie. Pierderile de vaccin depășesc acea doză de 25% în perioada actuală", a declarat Alexandru Rafila.

Citește și: Alexandru Rafila anunță că nici vaccinații cu trei doze nu mai sunt protejați: Estimăm o creștere a infectărilor .