PSD decide miercuri, în şedinţa conducerii, noul ministru al Agriculturii

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-07-2022 10:55
Actualizat: 05-07-2022 11:20

PSD decide miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, cine va fi noul ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.

Potrivit unor surse din PSD, printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Butănoiu sau Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea, potrivit news.ro.

Şanse mari să ajungă ministru al Agriculturii le are preşedintele comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, deputatul de Olt Florin-Ionuţ Barbu, care este propunerea filialei Olt a PSD, condusă de Paul Stănescu.

Alte nume vehioculate sunt Daniel Butănoiu dar şi fostul ministru al Agriculturii din epoca Dragnea, Petre Daea, care ar fi dorit de unii lideri din PSD.

Liderul PSD Marcel Ciolacu declara,  după şedinţa conducerii PSD, că pânâ în Consiliul Naţional vor veni cu o propunere de ministru al Agriculturii şi a menţionat că propunerile nu se fac pe organizaţiile judeţene, ci vor căuta un profesionist.

Liderul PSD afirma că partidul pe care îl conduce are cinci sau şase variante pentru funcţia de ministru al Agriculturii - rămasă vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA - el afirmând că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus unii colegi pentru acest post.

Postul de ministru al Agriculturii a fost vacantat după demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţie. Deacţia ministrului a venit după ce DNA a cerut Camerei Deputaţilor să ridice imunitatea acestuia, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs.