Un land german oferă covrigi gratis persoanelor care se deplasează la locul de muncă pe bicicletă

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-07-2022 16:13

În ultimele şase luni, landul german Baden-Württemberg le-a oferit persoanelor care se deplasează la locul de muncă pe bicicletă un covrig gratuit, un demers în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, informează DPA.

După ce au fost oferiţi 130.000 de covrigi, iniţiativa a costat landul aproape 60.000 de euro, sumă destinată subvenţionării acestei gustări clasice, potrivit Ministrului Transportului din acest land.

Fiecare covrig oferit în mod gratuit bicicliştilor le-a adus brutăriilor participante 45 de cenţi, în plus faţă de cheltuielile cu personalul şi publicitatea, potrivit Agerpres.ro.

Covrigii nu sunt oferiţi însă oricui: participanţii trebuie să facă dovada statutului de biciclist prin prezentarea căştii sau aducerea bicicletei în faţa brutăriilor participante.