Video| Medicii din Turcia au protestat în mai multe oraşe împotriva intensificării violenţelor asupra angajaţilor din sănătate

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-07-2022 22:01

Medicii din Turcia au demonstrat joi în mai multe oraşe împotriva intensificării violenţelor asupra angajaţilor din sănătate, după un atac fatal asupra unui cardiolog, relatează DPA.

La Istanbul, poliţia a folosit gaze lacrimogene, conform unor imagini.

Demonstranţii au cerut demisia ministrului Sănătăţii, Fahrettin Koca, în timp ce Asociaţia Medicală Turcă (TTB) a făcut apel la angajaţii din sănătate să înceteze lucrul până vineri inclusiv.

Miercuri, fiul unei paciente din oraşul Konya din zona central-sudică a ţării a împuşcat un cardiolog de 47 de ani şi apoi s-ar fi sinucis, potrivit Agerpres.ro.

Media au relatat că atacatorul l-a acuzat pe medic de moartea mamei sale, care se afla sub tratamentul acestuia. La înmormântarea victimei, Koca a fost huiduit, conform ziarului Cumhuriyet.

Şeful Asociaţiei Medicale din Konya, Bahadir Öztürk, a spus că violenţele din sectorul sanitar au atins proporţiile unui "masacru".

El a dat vina de asemenea pe guvernul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi l-a acuzat de populism. Situaţia actuală este inacceptabilă şi trebuie luate "măsuri drastice" pentru a pune capăt violenţei împotriva doctorilor, a spus el.

Violenţa împotriva doctorilor este o problemă extrem de răspândită în Turcia. Conform unui raport al sindicatului Saglik-Sen, 316 angajaţi din sănătate au fost atacaţi anul trecut.

Din cauza condiţiile proaste de lucru din sectorul sanitar şi a inflaţiei ridicate din Turcia, tot mai mulţi medici pleacă în străinătate, conform asociaţiilor din domeniu.