Rușii acuză o 'invazie' de drone ucrainene: Un aparat de zbor ar fi fost doborât pe teritoriul Rusiei

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-07-2022 23:40

Guvernatorul regiunii Briansk din Rusia (la nord-vest Ucraina), Alexander Bogomaz, a anunțat vineri o „invazie” a dronelor ucrainene în regiune.

"Astăzi, dronele ucrainene au intrat de două ori în spațiul aerian al regiunii noastre", a scris Bogomaz vineri pe canalul său de Telegram, potrivit agenției Interfax.

Potrivit acestuia, după-amiază, o dronă a tras asupra postului de frontieră din satul Cernozemny și asupra unei benzinării din satul Novye Yurkovichi, districtul Klimovsky. Nu s-au înregistrat victime sau răniți, niciun obiect civil nu a fost avariat. În același timp, la stația de benzină a fost avariat acoperișul clădirii.

"În jurul orei 15.00, în regiunea Karachevsky, potrivit informațiilor preliminare, un vehicul aerian fără pilot la bord a fost doborât de mijloacele de apărare aeriană ale Forțelor Armate ale Federației Ruse. La fața locului lucrează militari și reprezentanți ai serviciilor speciale. Nu s-au înregistrat victime sau pagube", a declarat Bogomaz.