FC Barcelona l-a împrumutat pe fundaşul francez Clement Lenglet la Tottenham

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 09-07-2022 08:45

Internaţionalul francez al echipei FC Barcelona, Clement Lenglet, a fost împrumutat la Tottenham pentru un sezon, au anunţat vineri seara cele două cluburi, scrie AFP.

"FC Barcelona şi Tottenham au ajuns la un acord cu privire la împrumutul fundaşului Clement Lenglet până la 30 iunie 2023", a scris Barca într-un comunicat de presă.

Aceasta este cea de-a cincea achiziţie a clubului englez efectuată de antrenorul italian Antonio Conte în perioada de transfer din această vară, după brazilianul Richarlison (ex-Everton), croatul Ivan Perisic (Inter Milano), malianul Yves Bissouma (Brighton) şi portarul englez Fraser Forster (Southampton), potrivit Agerpres.

"Suntem încântaţi să anunţăm sosirea la club a lui Clement Lenglet, împrumutat pentru un sezon de la Barcelona", a scris şi Tottenham, într-un comunicat de presă.

Lenglet, în vârstă de 27 de ani, s-a alăturat lui Barca venind de la Sevilla FC în 2018 pentru 35 de milioane de euro. El a semnat primul său contract profesionist în 2013 cu AS Nancy-Lorraine. A fost campion al Spaniei cu Barcelona în 2019.

Sezonul trecut, Lenglet şi-a pierdut statutul de titular la catalani din cauza unei serii de greşeli.