Polițiștii maghiari au fugărit un cangur prin Budapesta (video)

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 10-07-2022 19:04

Poliţia ungară a urmărit şi capturat în zorii zilei de duminică un cangur, pe străzile din sudul capitalei Budapesta, relatează MTI.

Poliţiştii au "vânat" cangurul pe o distanţă de 5-6 kilometri în districtul sudic Csepel, reuşind în cele din urmă să-l prindă şi să-l imobilizeze cu ajutorul unei pături, fără a răni animalul.

Marsupialul a fost transportat apoi la grădina zoologică din Budapesta.

Poliţiştii menţionează în postarea difuzată pe Facebook că nu s-a putut stabili deocamdată de unde a fugit cangurul şi nici identitatea proprietarului.