Adolescentă de 14 ani, dată dispărută de familie după ce nu s-a mai întors acasă

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 11-07-2022 14:38

"Poliţiştii din Vrancea caută o minoră care a plecat de la domiciliul său din municipiul Focşani şi nu a mai revenit. La data de 8 iulie 2022, în jurul orei 17,00, Poliţia Municipiului Focşani a fost sesizată de către o femeie din localitate cu privire la faptul că, în seara zilei de 07.07.2022, în jurul orei 21,30, fiica sa, Cioarcă Raluca Nicoleta, de 14 ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit", a precizat IPJ Vrancea.

Minora are următoarele semnalmente: 170 cm înălţime, circa 50 de kilograme, ochi căprui, păr lung, şaten, pe obrazul stâng prezintă două aluniţe, iar pe pleoapa ochiului stâng o aluniţă.

La momentul plecării, aceasta purta pantaloni din material textil, culoare kaki, tricou tip camuflaj, şapcă neagră, papuci.

Poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării minorei, iar aceasta a fost dată în urmărire.

Persoanele care pot da informaţii care să conducă la identificarea ei, sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.