Asociaţiile de suporteri îşi reafirmă opoziţia faţă de proiectul Super Ligii

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 11-07-2022 15:08
Actualizat: 11-07-2022 15:09

Mai multe asociaţii europene de suporteri au reafirmat, luni, "opoziţia" lor privind proiectul Super Ligii, "o ameninţare existenţială pentru fotbalul european", conform acestora, înaintea audierilor prevăzute în acest dosar la Curtea de justiţie europeană (CJUE) de la Luxemburg, informează AFP, potrivit agerpres.

"Proiectul este un concept miliardar. El este anti-concurenţial prin natura lui şi, dacă va deveni realitate, el va ameninţa principiile-cheie pe care este bazat fotbalul european, ca merit sportiv, promovare şi retrogradare, calificarea pentru competiţiile europene prin succesul (în competiţiile de nivel) naţional şi solidaritate financiară", explică într-un comunicat grupurile de fani din 15 ţări europene, între care Franţa, Spania, Anglia şi Germania.

Asociaţiile de suporteri au criticat de la început efemerul proiect al Super Ligii, un turneu semi-privat lansat în aprilie 2021 de 12 cluburi care pretind să înlocuiască cupele europene existente, precum Liga Campionilor.

Luni şi marţi, Curtea europeană de justiţie analizează posibilitatea ca Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) să protejeze competiţiile sale prin sancţionarea cluburilor secesioniste.

Trei dintre acestea, Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, refuză în continuare să renunţe la proiect, deşi acesta a eşuat în primăvara lui 2021 după o opoziţie generală, dar şi a câtorva mari cluburi, precum Paris Saint-Germain şi Bayern Munchen.