Raluca Olaru, calificată în sferturile de finală ale probei de dublu la Lausanne

Autor: George Traicu
Publicat: 12-07-2022 17:57

Românca Raluca Olaru şi rusoaica Ana Kalinskaia au trecut marţi de perechea rusă Anastasia Potapova/Iana Sizikova, cu 7-6 (9/7), 7-5, şi s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA din oraşul elveţian Lausanne (WTA).

Raluca Olaru şi Ana Kalinskaia, favorite numărul 3, vor juca în sferturi cu Olga Danilovic (Serbia)/Kristina Mladenovic (Franţa).

Anastasia Potapova (79 WTA), una din jucătoarele învinse de Olaru şi Kalinskaia, o va întâlni în optimile de finală ale probei de simplu pe românca Irina Begu. Aceasta, locul 49 mondial şi cap de serie numărul 3 la Lausanne, a eliminat-o marţi pe germanca Tamara Korpatsch, 6-4, 6-2.

Turneul de la Lausanne este dotat cu premii totale de 251.750 dolari.