Pană de curent și internet de 15 ore: Canada despăgubește milioane de cetățeni

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 13-07-2022 14:40
Actualizat: 13-07-2022 15:38

Gigantul canadian de telefonie mobilă și internet Rogers a anunțat că va acorda despăgubiri pentru milioane de clienți după o întrerupere la nivel național săptămâna trecută, potrivit BBC. Compania a anunțat că utilizatorii vor primi „echivalentul a cinci zile de servicii". Întreruperea, care a durat mai mult de 15 ore, a afectat și transportul, serviciile bancare și serviciile de urgență. Autoritățile de reglementare au ordonat companiei să furnizeze o explicație cu privire la „modul" în care s-a produs întreruperea. Rogers este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din Canada, cu peste 11 milioane de abonați.

Directorul general al companiei, Tony Staffieri, a declarat că defecțiunea a survenit în urma „unei actualizări de întreținere în rețeaua principală". Transporturile, serviciile bancare și serviciile de urgență au fost afectate, iar liniile telefonice de urgență 911 și bancomatele bancare au fost indisponibile. Canadienii s-au adunat în cafenele și biblioteci pentru a găsi o conexiune la internet.