'Iadul meteo' care s-a abătut asupra Marii Britanii: pista celei mai mari baze militare s-a topit

Autor: Radu Pop
Publicat: 18-07-2022 19:34

Marea Britanie oprește toate zborurile la cea mai mare bază a forțelor aeriene, din Oxfordshire, după ce canicula ar fi topit pista de aterizare, potrivit unei surse militare citate de Sky News.

Au fost puse în aplicare planuri de urgență pentru a se asigura că nu există niciun impact asupra operațiunilor militare a declarat o a doua sursă a Royal Air Force.

A altă sursă a confirmat că pista a fost grav afectată de căldură, dar nu a spus că s-a topit efectiv.

Marea Britanie se pregătea de cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată, cu temperaturi prognozate să atingă pentru prima dată 40 de grade Celsius. Câteva trenuri au fost suspendate, iar mai multe școli s-au închis. Călătoriile cu metroul durează mai mult decât de obicei, din cauza restricțiilor.

Guvernul Marii Britanii a declarat alertă de "urgență națională", deoarece se preconiza că temperaturile de luni și marți vor depăși 38,7C (102F), înregistrate în 2019 în Grădina Botanică a Universității Cambridge.

"Ne așteaptă 48 de ore dificile", spunea Kit Malthouse, un ministru însărcinat cu coordonarea guvernamentală.