Primăria Sectorului 4 va deschide un punct de recenzare în Grand Arena Mall

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 18-07-2022 20:55

Primăria Sectorului 4 va deschide, marţi, un punct de recenzare în Grand Arena Mall, a anunţat, luni, edilul Daniel Băluţă.

Primarul a scris pe Facebook că de marţi, de la ora 9,00 şi până la 19,00, la parterul centrului comercial, autoritatea locală va amenaja un spaţiu pentru cei care nu au reuşit până în prezent să se recenzeze. Daniel Băluţă a precizat că punctul fix va fi deschis până pe 24 iulie.

El a afirmat că locuitorii sectorului 4 se mai pot recenza la biroul deschis la sediul Institutului Naţional de Statistică (INS) din bulevardul Libertăţii nr. 16.

Potrivit lui Daniel Băluţă, pentru persoanele nedeplasabile trei recenzori de la INS sunt dispuşi să vină la domiciliul acestora pentru a le recenza, potrivit Agerpres.ro.

Edilul a menţionat că, pentru a beneficia de acest sprijin, cei care au nevoie de ajutor trebuie să sune la call center, la 021.9441, să lase un număr de telefon şi adresa la care locuiesc, iar angajaţii Institutului se vor deplasa la aceştia.