Reuniunea Uniunea Europeană-China a vizat provocările economice globale şi problemele din reţelele de aprovizionare

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 19-07-2022 22:57

Reuniunea Uniunea Europeană-China, desfăşurată în format virtual, a vizat provocările economice globale, inclusiv perturbările din reţelele internaţionale de aprovizionare şi impactul războiului din Ucraina, anunţă Comisia Europeană, precizând că au fost abordate şi relaţiile comerciale bilaterale.

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis şi vicepremierul chinez Liu He au prezidat marţi a noua sesiune a Dialogului Economic şi Comercial la nivel înalt UE-China (HED). "Reuniunea s-a concentrat asupra provocărilor economice globale, asupra perturbărilor în reţelele de aprovizionare cauzate de COVID-19, precum şi asupra impactului invaziei Rusiei în Ucraina, inclusiv asupra pieţelor alimentare, energetice şi financiare. Părţile au discutat şi despre comerţul bilateral şi preocupările în materie de investiţii, precum şi despre cooperarea în domeniul serviciilor financiare. Cele două părţi au stabilit ca viitoarea reuniune de acest fel să aibă loc în 2023", anunţă Comisia Europeană, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Uniunea Europeană şi China sunt parteneri comerciali esenţiali. Importanţa economiilor noastre aduce şi responsabilitatea de a configura reacţiile comune la provocările economice şi comerciale globale, precum perturbările din reţelele de aprovizionare, insecuritatea alimentară globală, relaxarea datoriilor celor mai vulnerabile naţiuni şi reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Eu am evidenţiat că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei creează provocări considerabile pentru securitatea mondială şi pentru economie. Am subliniat şi necesitatea unui angajament continuu de a construi relaţii comerciale şi de investiţii mai echilibrate şi bazate pe mai multă reciprocitate între UE şi China", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Comerţ, potrivit Mediafax.ro.

Reprezentanţii Uniunii Europene şi Chinei au abordat preocupările referitoare la perspectivele economice globale. "În mod special, UE a evidenţiat importanţa ca Uniunea Europeană şi China să colaboreze pentru a aborda provocările generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. UE a luat act de voinţa Chinei de a colabora pentru a asigura stabilitatea pieţelor globale şi pentru a aborda insecuritatea alimentară mondială, inclusiv prin exporturile de fertilizatori. UE a propus şi intensificarea acţiunilor pentru atenuarea datoriilor ţărilor cu venituri mici, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Grupului G20", subliniază Comisia Europeană.