India reintroduce ghepardul pe teritoriul său graţie unor exemplare aduse din Africa

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 20-07-2022 16:11

India a anunţat miercuri că va reintroduce pe teritoriul său ghepardul, specie dispărută în această ţară de peste 70 de ani, graţie unui acord încheiat cu Namibia, care îi va livra luna viitoare un prim grup de opt feline, informează AFP.

India lucrează la acest proiect din 2020, când Curtea Supremă a ţării a autorizat introducerea gheparzilor africani cu titlu experimental într-un ''loc ales cu grijă''.

Ghepardul asiatic este o specie declarată oficial extinctă în India din 1952. Acordul semnat miercuri la New Delhi va permite introducerea gheparzilor africani într-un parc naţional de pe teritoriul statului Madhya Pradesh (centru) în cadrul festivităţilor prilejuite de cea de-a 75-a aniversare a independeţei Indiei, pe 15 august.

''Marcarea a 75 de ani glorioşi de independenţă prin reintroducerea în India a celei mai rapide specii terestre, ghepardul, va reînnoi dinamica ecologică a peisajului'', a scris pe Twitter ministrul indian al Mediului, Bhupender Yadav, potrivit Agerpres.ro.

''Reintroducerea ghepardului va îmbunătăţi de asemenea considerabil mijloacele de subzistenţă ale comunităţilor locale graţie perspectivelor de ecoturism pe termen lung'', a mai spus el.

Ghepardul este singurul carnivor de talie mare care a devenit extinct pe teritoriul Indiei, în principiu din cauza vânătorii şi a dispariţiei habitatului său natural. Se crede că maharajahul Ramanuj Pratap Singh Deo ar fi fost cel care a ucis, la sfârşitul anilor 1940, ultimii trei gheparzi din India.

Parcul naţional Kuno-Palpur a fost ales pentru a fi noul cămin al gheparzilor datorită abundenţei hranei şi a preriilor.

''Obiectivul principal al proiectului este reintroducerea şi stabilirea unei populaţii viabile de gheparzi în India şi de a-i permite să-şi îndeplinească rolul funcţional de prădător din vârful piramidei alimentare'', a explicat ministrul Mediului într-un comunicat.

India speră să încheie totodată un acord cu Africa de Sud pentru a primi alte exemplare de ghepard din această ţară.