Kremlinul acuză Occidentul pentru criza gazelor

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-07-2022 13:57

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut joi că toate problemele cu livrarea gazelor ruseşti către Europa sunt provocate de sancţiunile occidentale, informează Reuters.

Pe de altă parte, a adăugat el, "nici măcar cele mai dure sancţiuni nu au făcut vreodată ţările să îşi schimbe poziţia" şi nici Rusia nu îşi va modifica atitudinea ca urmare a măsurilor occidentale împotriva sa.

Într-o convorbire cu jurnaliştii, reprezentantul preşedinţiei de la Moscova a afirmat că Rusia rămâne "o parte foarte importantă şi indispensabilă a securităţii energetice a Europei".

În contextul îngrijorării provocate în Europa de posibilitatea restricţionării în continuare a livrării de gaze ruseşti, Peskov a menţionat comentariile anterioare ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Acesta a dat asigurări că Gazprom - concernul de stat rus în domeniul gazier - şi-a îndeplinit şi va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de clienţi.

Despre preşedinte, purtătorul de cuvânt a susţinut că este sănătos, deşi în ultimele luni au existat în Occident speculaţii pe tema unei presupuse boli. Peskov a dezminţit zvonurile respective despre Putin, afirmând că "nu sunt decât falsuri".