Probleme mari pentru Vladimir Putin: cecenii se revoltă și vor să lupte din nou împotriva Kremlinului

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 22-07-2022 07:45
Actualizat: 22-07-2022 07:51

În războiul din Ucraina, Vladimir Putin a trimis inclusiv cecenii conduși de Ramzan Kadîrov, dar în Cecenia există și o altă tabără, care luptă de partea Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Batalionului Şeicul Mansur, Islam Belokiev, anunță un nou plan pentru a lupta împotriva Kremlinului și a obține independența Ceceniei.

„Cunoaştem poziţiile inamicului, unde sunt bazele militare ruseşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Batalionului Şeicul Mansur, Islam Belokiev, într-un mesaj video preluat de Fox News.

Belokiev a anunţat un nou plan de luptă pentru independenţa Ceceniei. „Am împărţit Republica Cecenă Icikeria în trei fronturi şi 16 sectoare”, a declarat el, informează Adevărul.

În Cecenia au avut loc două războaie de independență, ambele pierdute de ceceni. Al doilea război, care a început în 1999 și s-a terminat oficial în anul 2000, a fost unul extrem de violent. În ciuda recunoașterii unei autonomii extinse, măsurile de represiune au continuat în Cecenia până în 2009.