Polițiștii din insula spaniolă Mallorca au arestat un cetăţean german pentru provocarea unor incendii

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 26-07-2022 00:02

Poliţia din insula spaniolă Mallorca a arestat un cetăţean german bănuit de incendiere voluntară, în timp ce Spania rămâne în alertă ridicată din cauza pericolului incendiilor de vegetaţie, relatează luni agenţia DPA.

Suspectul german este acuzat că a făcut focul în şapte locuri sâmbătă şi duminică, inclusiv lângă pădurile din apropiere de Calvia, la vest de oraşul Palma de Mallorca.

Aceste focuri sunt cu atât mai periculoase cu cât ele implică un risc foarte mare de a provoca incendii de pădure din cauza secetei prelungite, potrivit Agerpres.ro.

Pompierii spanioli au reuşit să stingă toate cele şapte focuri la scurt timp după declanşarea lor.

Poliţia nu a oferit detalii despre identitatea suspectului german. Acesta a fost arestat după ce sâmbătă au fost semnalate mai multe incendii care au distrus terenuri de tufiş, duminică fiind observate noi incendii în aceeaşi zonă.

Dată fiind concentrarea teritorială acestor incendii, poliţia a iniţiat o operaţiune de supraveghere, în timp ce un pădurar a observat o maşină îndepărtându-se în viteză de acea zonă. Suspectul a fost reţinut apoi la un filtru rutier.