650 de noi cazuri COVID-19 au fost înregistrate într-o singură zi în Timiș

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-07-2022 14:37

De asemenea, rămâne activ focarul COVID-19 confirmat la un hotel din Buziaş, în care sunt şase persoane pozitive.

Totodată, Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul "Victor Babeş" Timişoara îşi extinde programul de lucru, începând de marţi, ca urmare a creşterii numărului de noi infectări cu virusul SARS-CoV-2, a informat conducerea unităţii medicale.

În Spitalul "Victor Babeş" Timişoara sunt internaţi, în acest moment, 38 de pacienţi, dintre care doi sunt în secţia de Anestezie Terapie Intensivă, iar nouă dintre pacienţi sunt copii cu vârstele cuprinse între două luni şi nouă ani.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea, a atenţionat, marţi, că valul şase COVID-19 a apărut mai devreme decât se estimase şi că atinge foarte mulţi copii cu vârste extrem de mici, care dezvoltă forme medii de boală.

"Din păcate, acest val şase atinge foarte mult copiii, îndeosebi pe cei cu vârstele extrem de mici. Majoritatea celor aflaţi în zona roşie de la noi din spital au vârsta mai mică de doi ani. Cu toţii au dezvoltat o formă medie de boală. Acestora li se adaugă pacienţii de peste 60 de ani care au riscuri asociate. Evident, se numără printre persoanele internate şi pacienţi de 30 de ani şi 40 de ani care au avut nevoie de suport de oxigen. Acest val şase a venit puţin prea repede. Ne aşteptam la o creştere a numărului de cazuri înspre toamnă. Dacă se menţine acest ritm, vom asista la o creştere accentuată a numărului de cazuri în zilele şi săptămânile următoare, dar sperăm că vom avea parte doar de forme uşoare, cu simptomatologie redusă, care nu necesită internare, ci doar administrarea unui tratament la domiciliu", a afirmat pneumologul Cristian Oancea.