Accident teribil în Covasna: sunt trei vitime

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-07-2022 17:49
Actualizat: 27-07-2022 19:06

O femeie a murit și doi bărbați au fost grav răniți într-un accident produs miercuri pe DN 13E, în județul Covasna, anunță mediafax.

Potrivit IPJ Covasna, accidentul a avut loc pe DN 13E, între Sfântu Gheorghe și localitatea Vâlcele.

În accident au fost implicate două mașini conduse de doi bărbați de 46, respectiv 58 de ani.

În urma impactului, o femeie de 62 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a decedat. Șoferul de 58 de ani și un bărbat de 68 de ani, pasager în autoturism, au fost răniți grav, iar al doilea șofer a fost rănit ușor.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.