ULTIMA ORĂ SUA anunță că Viktor Orban este de nescuzat pentru ce a spus în România: 'O retorică de această natură este de neiertat'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-07-2022 22:29
Actualizat: 29-07-2022 17:48

Recentele afirmaţii ale premierului maghiar, Viktor Orban, criticând "amestecul de rase" sunt "de neiertat", a apreciat joi diplomaţia americană, transmite AFP.

"O retorică de această natură este de neiertat" la peste "75 de ani după Holocaust", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism, scrie agerpres.ro.

Liderul naţionalist ungar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al declaraţiilor controversate împotriva migranţilor, a respins sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la Băile Tuşnad, în România, viziunea unei societăţi "multietnice", potrivit AFP.