China reia emiterea de vize pentru afgani şi scuteşte de taxe importurile din Afganistan

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-07-2022 13:18

China va relua emiterea de vize pentru afgani de la 1 august şi va scuti de taxe 98% din importurile din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul chinez de Externe, potrivit Reuters.

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a anunţat aceste măsuri joi, la o întâlnire cu ministrul de externe al Afganistanului, numit de talibani, în Uzbekistan, conform unui comunicat de presă de pe site-ul ministerului.

Wang Yi i-a spus de asemenea ministrului de externe interimar, Amir Khan Muttaqi, că Beijingul sprijină extinderea în Afganistan a Coridorului Economic China-Pakistan, se mai menţionează în comunicat.

El a reiterat de asemenea un apel ca Occidentul să nu mai impună sancţiuni Afganistanului, potrivit Agerpres.

Economia Afganistanului s-a prăbuşit după preluarea puterii de către talibani, în contextul în care rezervele deţinute de străini la banca centrală au fost îngheţate, iar Washingtonul şi alţi donatori au oprit ajutorul.

China nu a recunoscut încă oficial guvernul taliban.