Tensiuni în Pacific - Exerciții militare comune americano-indoneziene

Autor: George Traicu
Publicat: 29-07-2022 16:35
Actualizat: 29-07-2022 16:36

Circa 4.000 de militari în principal din Indonezia şi SUA vor participa la un exerciţiu militar comun săptămâna viitoare care subliniază "importanţa pe care o dăm unei regiuni Indo-Pacifice libere şi deschise", a declarat vineri un responsabil militar american de rang înalt, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Exerciţiul anual "Super Garuda Shield", despre care SUA susţin că este "semnificativ mai mare în amploare şi în obiective decât exerciţiile precedente", are loc în contextul tensiunilor sporite cu China.

Generalul maior Stephen G. Smith, care va conduce operaţiunile la sol din cadrul exerciţiului, le-a spus jurnaliştilor vineri, la Jakarta, că acţiunea nu trebuie percepută ca răspuns la orice tensiuni.

"Acest exerciţiu nu este o ameninţare şi nu trebuie perceput ca o ameninţare pentru nimeni, nicăieri. Este pur şi simplu un exerciţiu armată cu armată", a spus el.

Tensiunile şi retorica au luat avânt în această săptămână, în contextul informaţiilor că preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, intenţionează să efectueze o vizită în Taiwan în luna august.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au reuşit însă în mare parte să evite orice escaladare în convorbirea telefonică pe care au avut-o joi, ceea ce sugerează că niciuna dintre părţi nu vrea o nouă criză în strâmtoarea Taiwan, fiind mai degrabă preocupate de probleme economice interne, comentează Reuters.

Exerciţiul regional urmează să se deruleze între 1 şi 14 august pe insulele indoneziene Sumatra şi Kalimantan şi va implica de asemenea trupe din alte ţări, printre care Singapore, Australia şi Japonia, care participă în premieră.