Al doilea deces cauzat de variola maimuţei în Europa

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 30-07-2022 18:37
Actualizat: 31-07-2022 16:12

O a doua persoană bolnavă de variola maimuţei (”monkeypox”) a murit în Spania, anunţă Ministerul spaniol al Sănătăţii sâmbătă, la o zi după un prim deces în această ţară al unei persoane infectate cu acest virus, relatează AFP.

”Dintre cei 3.750 de pacienţi (...), 120 de cazuri au fost spitalizate şi au avut loc două decese”, anunţă în ultimul său raport, publicat sâmbătă de Centrul de Coordonarea Alertelor şi Urgenţelor Sanitare de la minister, care nu precizează data acestui al doilea deces.

Este vorba despre primele decese în Europa ale unor persoane contaminate cu variola maimuţei.

În total, opt morţi au fost înregistrate în lume, începând din mai. Primele cinci au fost semnalate în Africa, unde boala - descoperită prima oară la om în 1970 - este endemică.

Majoritatea contaminărilor se concentrează în Europa - unde se află 70% dintre cele 18.000 de cazuri descoperite de la începutul lui mai, iar 25% în Americi, potrivit directorului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus.

OMS a declanşat la 24 iulie cel mai înalt nivel de alertă sanitară - Urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională (USPPI) - cu scopul de a consolida lupta împotriva variolei maimuţei, cunoscută şi sub numele de ”orthopoxviroza simiană”.