Care sunt aeroporturile de evitat când plecați în vacanțe/ Clasament

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 01-08-2022 18:26

Întârzierile au devenit regula, iar cei care reușesc totuși să zboare, oricum se pot declara fericiți, față de cei ale căror zboruri sunt anulate în ultima clipă (analiștii ne liniștesc și ne dau asigurări că procentul de zboruri anulate nu va depăși 10%- deci avem doar o șansă din 10 să rămânem în aeroport, la poarta de îmbarcare care nu se mai deschide). Peste acest haos, mai vedem și greve la unele companii aeriene: oamenii vor bani mai mulți, pentru că muncesc mai mul. În consecință, cei ce manageriază aeroporturi mari precum Heathrow din Londra fac de ceva timp recomandări să fie limitate biletele scoase la vânzare. Nimeni nu poate oferi sfaturi fezabile despre cum și cu cine să abori, pentru a nu avea surprize. Totuși, cei de la STATISTA ne oferă un grafic interesant care ne poate feri măcar parțial de probleme și ne poate ghida alegerile, anunță fineco24news.

Bazat pe datele FlightAware, graficul încearcă să ne arate care sunt aeroporturile de evitat în această perioadă. Elementul de comparație după care s-a făcut topul este procentul de zboruri care decolează cu întârziere de pe aeroporturile în cauză, în perioada 26 mai - 19 iulie 2022. Astfel, după cum puteți vedea, lider la zboruri cu astfel de probleme e Aeroportul Internațional Toronto Pearson din Canada. Pe locul al doilea regăsim un cunoscut de-al europenilor: Aeroportul din Frankfurt. Germania mai intră în Top 10 și cu Aeroporul  din Munchen.  Locul al treilea revine Parisului cu al său Aeroport celebru, Charles de Gaulle. Marea Britanie are și ea două aeroporturi care figurează pe *lista rușinii*, ambele din Londra:  Gatwick și Heathrow. Iar Gatwick se *bate* îndeaproape cu alt nume celebru, Schipholul din Amsterdam, pentru locul al patrulea. Atena propune și ea o poartă de intrare cu întârzieri la decolare, și se plasează pe poziția a opta. Ultimele poziții din clasament vin din afara Europei: Aeroportul Australian Sydney Kingsford Smith  și respectiv Aeroportul Internațional Orlando din SUA.

În final, statisticienii ne spun și care sunt aeroporturile ce fac cele mai multe surprize total neplăcute și iremediabile: anulează zborurile! Astfel, cele mai multe zboruri anulate în perioada analizată le-au avut Aeroportul Internațional Shenzhen Bao'an, 7,9 la sută, Aeroportul Internațional Guangzhou Baiyun, 5,2 la sută, Aeroportul Internațional Newark Liberty, 7,4 la sută), Aeroportul LaGuardia, 7 la sută, Aeroportul Ronald Reagan Washington, 5 la sută. Din Europa, cel mai mare procent de zboruri anulate aparține Aeroportului Schiphol din Amsterdam.