Tânăr cercetat după ce şi-ar fi cumpărat de pe internet, cu 700 de euro, un permis de conducere

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 01-08-2022 11:30

Tânărul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, unde s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Belgia.

"La controlul specific, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere contra sumei de 700 de euro de la o persoană necunoscută, în urma unui anunţ găsit pe internet", a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.

În urma extinderii cercetărilor, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.