Poșta Română intră în era modernă: inaugurează două linii tehnologice de trimiteri masive de documente

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-08-2022 06:54

Compania Naţională ''Poşta Română'' (CNPR) organizează, marţi, conferinţă de lansare a două linii tehnologice, unice pe piaţa românească, ce vor ajuta operatorul poştal naţional să dezvolte oferte complete şi integrate pentru trimiteri masive de documente.

La eveniment vor participa ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, informează Agerpres. 

Potrivit instituţiei, dotările tehnice au fost achiziţionate, prin procedurile specifice, contra unei sume de 6 milioane de lei (fără TVA), prin linia de finanţare contractată de la EximBank.