Starea de sănătate a legendarului Mario Zagallo evoluează favorabil

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-08-2022 09:36

Zagallo "prezintă o bună evoluţie, cu probe clinice şi analize care atestă că organismul său a răspuns bine la tratamentul decis de echipa medicală", a transmis spitalul Barra D'Or într-un comunicat dat publicităţii.

Mario Jorge Lobo Zagallo, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a Braziliei, care pe 9 august va împlini 91 de ani, a fost internat pentru tratamentul unei infecţii respiratorii, iar testul pentru Covid-19 a fost negativ.

Într-o anchetă realizată recent în Brazilia, Zagallo a ieşit pe locul doi pe o listă a celor mai buni antrenori pe care i-a avut fotbalul din această ţară, după Tele Santana, chiar dacă Selecao nu a fost campioană mondială cu acesta la cârmă.

Zagallo este singurul om care a câştigat de patru ori Cupa Mondială de fotbal, de două ori ca jucător, în 1958 şi 1962, o dată ca selecţioner, în 1970, şi o dată din ipostaza de coordonator tehnic, în 1994. Singura finală de Cupă Mondială pierdută a fost la Mondialul din 1998, ca selecţioner.

El a jucat ca extremă stânga, fiind idolul echipei Botafogo din Rio de Janeiro.