Irakul fierbe: liderul Muqtada al-Sadr cere dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 04-08-2022 09:09
Actualizat: 04-08-2022 10:54

Imamul șiit Muqtada al-Sadr, ai cărui susținători protestează împotriva numirii unui nou premier irakian, a cerut miercuri dizolvarea Parlamentului țării și organizarea de alegeri anticipate, informează Al-Arabiya.

"Dizolvați parlamentul și organizați alegeri anticipate", a declarat teologul citat de postul de televiziune din discursul său de televiziune.

Imamul le-a spus susținătorilor săi că trebuie să păstreze în continuare controlul asupra clădirii parlamentului până când autoritățile se vor conforma cerințelor sale, inclusiv dizolvarea parlamentului și modificarea constituției irakiene. Cu toate acestea, notează Al-Arabiya, el nu a precizat care ar putea fi aceste schimbări.

Irakul este lovit de proteste în aceste momente. Sunt cele mai mari din octombrie anul trecut, când au avut loc alegeri în țară. Protestatarii se opun nominalizării lui Mohammed al-Sudani pentru postul de prim-ministru din blocul structurii de coordonare, care este condus de partide șiite susținute de Iran.

Deși blocul al-Sadr a câștigat cele mai multe locuri în alegerile parlamentare, acesta nu a reușit să formeze un guvern care să-și excludă adversarii susținuți de Iran. Drept urmare, al-Sadr și-a rechemat deputații din Parlament și a recurs la presiuni cu ajutorul protestelor de stradă. De exemplu, susținătorii săi au pătruns de două ori săptămâna trecută în clădirea parlamentului din așa-numita "Zonă Verde" din Bagdad, unde se află instituții de stat irakiene și o serie de ambasade străine.