Veste tragică: a murit băiatul britanic pentru care părinţii s-au luptat să nu i se retragă suportul vital

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 06-08-2022 21:28

Archie Battersbee, băiatul britanic de 12 ani care era în comă de patru luni, a murit, sâmbătă, la un spital londonez, după ce medicii au oprit suportul vital, în urma unei dispute care a ajuns şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, relatează AP, informează News.ro.

Mama lui Archiee, Hollie Dance, a precizat că băiatul a murit la ora 12.15, la aproximativ două ore după oprirea tratamentului.

Justiţia britanică a respins solicitările familiei ca Archie să fie transferat la un centru de îngrijire paliativă, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat să intervină în acest caz.

“El a luptat până la sfârşit. Sunt cea mai mândră mamă din lume”, a spus Hollie Daance.

Archie Battersbee a făcut timp de mai multe săptămâni obiectul unor dispute în instanţă, părinţii săi dorind că forţeze spitalul să continue tratamentele de menţinere a funcţiilor vitale, iar medicii argumentând că nu sunt şanse de recuperare şi că băiatul ar trebui să fie lăsat să moară.

Familia a cerut ca băiatul să fie mutat într-un centru de îngrijire paliativă, după ce justiţia britani a decis că este în interesul copilului să se oprească tratamentul. Spitalul a decis însă că starea lui Archie era atât de instabilă încât mutarea băiatului i-ar fi grăbit moartea.

Vineri, judecătoarea Lucy Theis a respins solicitarea familiei, precizând că Archie trebuie să rămână în spital în timp ce tratamentul este oprit.

În vârstă de 12 ani, Archie Battersbee era menţinut în comă, într-un spital din Londra, din aprile.

Archie Battersbee a fost găsit inconştient acasă, la 7 aprilie nu şi-a mai recăpătat cunoştinţa de atunci.

Mama sa, Hollie Dance, a spus că el ar fi participat la o provocare online care consta în a-şi ţine respiraţia până la leşin.