Ucraina va negocia un acord de pace doar după ce Rusia va suferi 'înfrângeri tactice importante'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 08-08-2022 21:50
Actualizat: 08-08-2022 22:53

Negocierile cu partea rusă sunt posibile numai cu condiția unor înfrângeri tactice importante ale Rusiei, a declarat consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podoliak, într-un interrviu pentru ziarul francez Le Figaro.

„Din păcate, astăzi este imposibil să ajungem la un acord cu Rusia. Rusia cu siguranță va refuza sau va încerca să înșele părțile contractante. Își folosește pe deplin capacitățile expansioniste și dorește să promoveze status quo-ul, ceea ce este inacceptabil pentru Ucraina. Prin urmare, este necesar să înțelegem că procesul de negociere cu Rusia este posibil doar cu condiția mai multor înfrângeri tactice importante”, a declarat consilierul lui Volodimir Zelenski.

Potrivit acestuia, în prezent Federația Rusă nu este capabilă să cucerească mai multe teritorii ucrainene, așa că provoacă simultan numeroase lovituri asupra infrastructurii civile a țării.

„Rusia folosește o strategie de atacuri teroriste, lovind în mod deliberat locurile în care sunt prezenți doar civili. Scopul lor este să demoralizeze și să semene panică în rândul populației, astfel încât aceasta să facă presiune asupra guvernului și să ceară un tratat de pace imediat în orice condiții. Dar Ucraina este acum extrem de mobilizată, iar populația înțelege că sacrificiile pe care le face astăzi sunt necesare pentru victoria asupra Rusiei”, a subliniat Podoliak.

El a menționat că în prezent nu există contacte între Ucraina și Rusia la nivel militar-politic. Există însă un dialog în ceea ce privește componenta umanitară: schimbul de prizonieri, cadavrele soldaților căzuți, în ceea ce privește coridoarele umanitare, precum și negocieri prin intermediari privind exportul de cereale.

Consilierul lui Zelenski a precizat că Ucraina caută eliberarea tuturor teritoriilor cucerite de ruși.

„Aceasta este o condiție pentru supraviețuirea națiunii ucrainene. Putin a spus de mai multe ori că scopul său nu este doar să pună mâna pe un anumit teritoriu, ci să pună stăpânire pe Ucraina, cu distrugerea esenței actuale a statului ucrainean”, a menționat acesta.