Regizorul danez de film Lars Von Trier suferă de boala Parkinson

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 08-08-2022 20:19

Regizorul danez de film Lars Von Trier, în vârstă de 66 de ani, suferă de boala Parkinson, a anunţat luni Zentropa, compania de producţie pe care cineastul a fondat-o şi cu care a fost asociat de-a lungul carierei sale artistice, informează EFE.

"Lars este binedispus şi urmează un tratament pentru simptomele sale. Lucrările pentru finalizarea 'Riget Exodus' vor continua aşa cum a fost planificat", a indicat compania, potrivit Agerpres.ro.

"Riget Exodus" este un serial de televiziune care continuă povestea din seria "Riget" ("The Kingdom"), începută în anii '90, foarte populară în Danemarca. Producţia "Riget Exodus" va fi difuzată în afara competiţiei la Festivalul de Film de la Veneţia, luna aceasta.

Zentropa a explicat că, din cauza bolii sale, Von Trier va participa doar "în format limitat" la interviurile legate de premiera următoarei sale producţii.

Compania de producţie a justificat anunţarea veştii referitoare la afecţiunea regizorului prin faptul că s-a dorit astfel evitarea eventualelor speculaţii cu privire la starea sa de sănătate înainte de premieră.

Cofondator al aşa-numitei mişcări "Dogma", Von Trier este unul dintre cei mai prestigioşi cineaşti europeni în viaţă, cu o carieră de trei decenii în cursul căreia a regizat titluri precum "Breaking the Waves", "Dancer in the Dark" (trofeul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes), "Dogville", "Antichrist" şi "Melancholia".