Penurie de păcură și motorină în Germania, Elveția și Austria. OMV apelează la transportul pe Dunăre

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 09-08-2022 10:38

Sudul Germaniei, Austria și Elveția se confruntă cu o penurie de păcură și motorină, închiderea mai multor rafinării din regiune coincizând cu o reducere a cotelor apelor Rinului, care este pe cale să se închidă din punct de vedere al traficului comercial. OMV, principalul acționar al Petrom, care deține o rafinărie aflată în revizie în Germania și alta în Austria care funcționează la o capacitate de doar 20%, a stopat livrările de păcură și motorină către clienți până la mijlocul lunii august și a luat măsuri pentru suplimentarea transportului de astfel de produse pe Dunăre.

Întrebat de Profit.ro dacă Petrom a exportat recent carburanți în Austria, șeful diviziei Downstream Oil a companiei autohtone, Radu Căprău, a răspuns afirmativ, însă a precizat că nu motorină (România fiind importator net de diesel), ci produse semi-finite și benzină.

„Au existat fluxuri de produse semi-finite, pe care le-am exportat care colegii noștri din Schwechat (rafinăria de lângă Viena, cu o capacitate de rafinare anuală de 10 milioane tone, de 2,5 ori peste cea a Petrobrazi și care în prezent funcționează la 20% din capacitate, ca urmare a unui “incident mecanic” - n.r.) pentru că există anumite instalații care în continuare pot funcționa. Cu alte cuvinte, am exportat anumite semiproduse care au fost procesate și într-o mică parte și produse finite, în special benzină, care pentru noi reprezintă un produs pe care de obicei îl exportăm în zona Mării Negre. Nu am mai exportat benzina respectivă în Marea Neagră, ci în Austria”, a afirmat Căprău.