Școlile poloneze vor primi până la 300.000 de copii ucraineni

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 09-08-2022 12:47

Polonia se pregătește să primească sute de mii de copii ucraineni în sistemul său școlar începând din septembrie, potrivit Sky News.

Przemysław Czarnek, ministrul polonez al Educației, a făcut anunțul marți, la Radio Polonia.

Din februarie, de când a izbucnit războiul din Ucraina, Polonia a acceptat milioane de refugiați ucraineni, inclusiv sute de mii de copii, conform Mediafax.

„Ne pregătim în mod sistematic pentru acest lucru. Avem un sistem foarte flexibil, creat împreună cu auto-guvernarea și organismele responsabile", a explicat Charnek.

Ministrul Educației a mai spus că ar putea exista probleme în orașele mari, unde cererea este mai mare decât capacitatea.

„Atunci vom oferi alte școli în care va fi posibil să acceptăm copii ucraineni", a adăugat Przemysław Charnek.

În prezent, în Polonia sunt aproximativ 800.000 de copii ucraineni de vârstă școlară.

Circa 600.000 dintre aceștia studiază de la distanță în școlile lor din Ucraina.