10 kilograme de nisip și 5 kilograme de scoici au fost furate de pe plajele din Sardinia: Printre hoți se numără și români

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 09-08-2022 23:43

10 kilograme de nisip, 7 kilograme de pietricele și 5 kilograme de scoici au fost furate în doar două săptămâni de pe plajele din Sardinia. Printre hoți se numără și români.

Furturile de nisip, scoici și pietricele continuă pe plajele din Sardinia.

În timpul controalelor de pe aeroportul din Alghero, funcționarii de la Agenția pentru Vamă au recuperat 10 kg de nisip, 7 kg de pietricele și 5 kg de scoici, sustrase de pe plajele din nordul insulei, conform agenției ANSA.

Furturile au avut loc între 15 și 30 iulie, potrivit Mediafax.ro.

Nisipul, pietricelele şi scoicile au fost recuperate din bagajele unor turiști de diferite naționalități - printre care români, polonezi, suedezi, spanioli, sârbi și italieni - care plecaseră de pe aeroport.

Astfel, au fost declanșate sancțiuni administrative de la un minim de 500 de euro la un maxim de 3.000 de euro.