Bărbat aflat pe un scuter, decedat după un accident rutier în comuna Matca

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 10-08-2022 12:35

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Ion Creangă, din comuna Matca.

În eveniment au fost implicate două autoturisme şi un motoscuter.

Din primele verificări a rezultat că motoscuterul, cu care circulau doi bărbaţi şi care se afla în depăşirea unui autoturism, a fost acroşat de un alt autoturism care a ieşit de pe o stradă, din partea dreaptă, fără să fi acordat prioritate.

În urma impactului, conducătorul motoscuterului, un bărbat, de 33 de ani şi pasagerul, în vârstă de 60 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul de 60 de ani a decedat la spital.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.