Fabio Coentrao a fost suspendat şi amendat de federaţia din Portugalia, deşi s-a retras din activitate de un an

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 11-08-2022 17:08

Fabio Coentrao, fost component al echipei Real Madrid, a fost suspendat şi amendat de Federaţia de Fotbal din Portugalia (FPF), deşi s-a retras de un an, relatează Marca.

Coentrao a fost suspendat un joc şi amendat cu 850 de euro din cauza unui incident de la meciul dintre ultima sa echipă, Rio Ave, şi Boavista, disputat în aprilie 2021.

Federaţia a precizat că de la data incidentului au trecut 486 de zile şi că de la audierea disciplinară au trecut opt zile până la anunţarea deciziei, conform News.ro.

Fabio Coentrao, în vârstă de 34 de ani, a petrecut cinci sezoane la Real Madrid, echipă cu care a câştigat mai multe trofee.

După retragerea din fotbal, portughezul s-a dedicat pescuitului.