Reacția lui Marcel Ciolacu la zvonul privind naționalizarea Pilonului II de pensii

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-08-2022 16:58

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că pilonul 2 de pensii nu trebuie desfiinţat, chiar dacă un astfel de sistem ar mai fi întâlnit doar în Venezuela, dar consideră că este nevoie de o dezvoltare a legislaţiei în domeniul asigurărilor private, potrivt Agerpres.

Afirmațiile vin după ce fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a susținut că în Ministerul de Finanțe se lucrează, pe șest, la naționalizarea Pilonului II de pensii.

"Se pare că mai este (acest sistem - n.r.) în Venezuela, nu suntem chiar unicat. (...) Eu cred că pilonul 2 nu trebuie desfiinţat, dar, în schimb, trebuie să dezvoltăm şi în ceea ce priveşte asigurările private, să dezvoltăm tot lanţul, este insuficient ce s-a făcut pentru anul 2022. Trebuie dezvoltată toată legislaţia şi să îi dăm cu totul şi cu totul altă anvergură", a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă se discută despre o reducere a contribuţiei la pensiile private obligatorii, liderul social-democrat a negat acest fapt.

"Nu a fost nicio astfel de discuţie vreodată, nici în interiorul partidului, nici în interiorul grupului Partidului Social Democrat şi nu am auzit nici la altcineva", a susţinut Marcel Ciolacu.