A murit regele pop-ului israelian: Era socrul lui Quentin Tarantino

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-08-2022 16:59

Zvika Pick, unul dintre cei mai populari cântăreţi israelieni şi autor a numeroase hituri care i-au adus porecla de "rege" al pop-ului israelian, a murit duminică la vârsta de 72 de ani, informează AFP, potrivit agerpres.

"Zvika Pick s-a stins astăzi din viaţă, însă cântecele şi melodiile sale vor continua să fie cântate şi în anii care vor urma", a declarat premierul israelian Yair Lapid, după ce artistul a fost găsit mort în locuinţa sa din Ramat Hasharon (centru), potrivit presei locale.

Născut în Polonia în 1949, Zvika Pick a emigrat în copilărie în Israel împreună cu părinţii săi. A jucat în versiunea israeliană a musicalului "Hair" şi a compus cântece de succes pentru scena pop locală, precum "Marilou", încă fredonat de generaţii întregi de israelieni.

De asemenea, Zvika Pick a compus muzica piesei "Diva", interpretată de cântăreaţa transsexuală israeliană Dana International, care a câştigat concursul Eurovision în 1998.

"Hiturile pe care le-a creat au intrat în fiecare casă din Israel şi în mii de inimi", a declarat ministrul israelian al Culturii, Chili Tropper, aducând un omagiu "unuia dintre cei mai mari artişti ai Israelului".

Zvika Pick a fost şi socrul lui Quentin Tarantino, fiica acestuia, cântăreaţa israeliană Daniella Pick, fiind căsătorită cu celebrul regizor american.