Naomi Osaka a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Cincinnati

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 16-08-2022 22:30

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Cincinnati, marţi, de către chinezoaica Shuai Zhang, conform news.ro.

Naomi Osaka, fost număr unu mondial, a pierdut în două seturi, 4-6, 5-7, meciul disputat în compania chinezoaicei Shuai Zhang (33 de ani, nr 44 WTA).

Este pentru a doua oară consecutiv când Osaka (24 de ani, nr 39 mondial) părăseşte din primul tur un turneu WTA, după ce săptămâna trecută a abandonat în primul tur la Toronto, din cauza unor dureri resimţite în timpul meciului.