Video| Inundaţii în staţiile de metrou din Paris, după mai multe săptămâni de caniculă

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 16-08-2022 23:37

Inundaţii au avut loc pe străzi şi în staţii de metrou la Paris, marţi, în urma unor ploi diluviene, după mai multe săptămâni de caniculă, relatează Le Figaro.

În arondismentul al XV-lea, călători din staţia de metrou Balard au mers prin apă, din cauza inundării subteranului.

Mai multe staţii au fost închise marţi seara, şi anume Daumesnil, în arondismentul al XII-lea, Pont de l'Alma, pe linia 9, şi Pantin, pe linia 5.

Traficul rutier a fost de asemenea afectat, marţi seara, din cauza inundării mai multor bulevarde, potrivit unor imagini postate pe reţele de socializare, potrivit News.ro.

Bulevardul New York a fost inundat, porivit unor navigatori pe Internet.

Societatea Naţională a Căilor Ferate Franceze (SNCF) a semnalat încetiniri ale traficului feroviar.

Pe linia J de la Paris Saint-Lazare la Ermont-Eaubonne, ”condiţiile meteorologice perturbă circulaţia” trenurilor, anunţă compania într-un mesaj postat pe Twitter.

În afară de ploi, la Paris s-a înregistrat şi grindină.