Ministrul Justiției, discuții cu ambasadoarea Finlandei pe legile justiției. Semnal uriaș pentru România privind aderarea la Schengen

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 17-08-2022 14:06

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, marţi, o discuţie cu Marjut Akola, ambasadoarea Finlandei în România, context în care au abordat subiecte precum stadiul proiectelor legilor Justiţiei, a proiectului de lege privind protecţia avertizorilor de integritate, dar şi propuneri de teme privind cooperarea bilaterală.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis, miercuri, AGERPRES, în cadrul întâlnirii, diplomatul finlandez a apreciat eforturile făcute de Ministerul Justiţiei pentru a realiza obiectivele din cadrul MCV şi Rule of Law, într-un context dificil.

Cei doi oficiali au evocat şi discutat o serie de aspecte esenţiale care ţin de funcţionalitatea sistemului judiciar, consolidarea instituţiilor anticorupţie şi anticrimă organizată, calendarul adoptării legilor Justiţiei.

"În context, ministrul român a subliniat prevederile din proiecte care consolidează independenţa judecătorilor şi procurorilor şi determinarea Guvernului de a continua politica de susţinere a instituţiilor anticorupţie şi anticrimă organizată, inclusiv prin prevederi legislative, exemplificând cu primirea propunerilor din partea DNA şi DIICOT privind scăderea pragului de vechime pentru eligibilitatea procurorilor în vederea recrutării în cadrul celor două parchete specializate şi posibilitatea detaşării procurorilor în cadrul acestora, ca măsuri temporare până la rezolvarea deficitului de personal", se precizează în comunicat.

De asemenea, spune sursa citată, ministrul Justiţiei a subliniat faptul că, în prezent, România este monitorizată prin două instrumente similare, MCV, dar şi Rule of Law, acest din urmă mecanism fiind aplicabil tuturor statelor europene, "adoptarea proiectelor legilor Justiţiei fiind un obiectiv esenţial în cadrul MCV".

Ambasadoarea Finlandei a propus iniţierea şi derularea unor proiecte bilaterale pe teme de interes pentru ambele state, un exemplu fiind prevenirea şi anchetarea infracţiunilor bazate pe ură ("hate crime"), în special în mediul online, ministrul Justiţiei răspunzând favorabil, subliniind că ministerul român a lansat deja o cooperare pe acest domeniu cu ministerul german al Justiţiei.

Totodată, oficialul finlandez a reamintit decizia Guvernului Finlandei de a susţine aderarea României, împreună cu Bulgaria şi Croaţia, la spaţiul Schengen.