Siria neagă că l-a răpit sau ţinut în detenţie pe un jurnalist american dat dispărut în urmă cu 10 ani

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-08-2022 14:39

Austin Tice, un reporter freelance şi fost infanterist marin, a fost răpit în august 2012, la vârsta de 31 de ani, în timp ce relata din Damasc despre revolta împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Familia jurnalistului crede că acesta este în viaţă şi că este ţinut captiv în Siria. Identitatea autorilor răpirii nu este cunoscută şi răpirea nu a fost revendicată.

Ministerul de Externe sirian l-a descris pe Tice drept un militar american şi a negat că guvernul de la Damasc îl are în detenţie pe el sau pe alţi cetăţeni americani.

''Acestea sunt acuzaţii nefondate'', a subliniat diplomaţia siriană într-un comunicat.

În urmă cu o săptămână, preşedintele american Joe Biden i-a cerut Damascului să ajute la repatrierea lui Austin Tice, în contextul creşterii presiunilor din partea familiilor ostaticilor asupra Casei Albe.

Într-o declaraţie emisă la 10 ani de captivitate a lui Tice, liderul american a spus că administraţia sa a cerut în mod repetat guvernului Siriei să lucreze cu Washingtonul astfel încât jurnalistul să se poată întoarce în SUA.

Washingtonul şi-a suspendat prezenţa diplomatică în Siria în 2012, pe fondul războiului civil din această ţară. În 2020, în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, un reprezentant al Casei Albe a efectuat o vizită la Damasc pentru întâlniri secrete cu guvernul sirian în vederea eliberării lui Tice şi a unui alt cetăţean american.